Rareş Budileanu, regizorul spectacolului „Săraci“: „Pentru mine este şi un context actual al ţării noastre, unde sărăcia îşi pune amprenta tot mai tare“

31.10.2019
Rareş Budileanu, regizorul spectacolului „Săraci“: „Pentru mine este şi un context actual al ţării noastre, unde sărăcia îşi pune amprenta tot mai tare“

Rareş Budileanu, regizorul spectacolului „Săraci“: „Pentru mine este şi un context actual al ţării noastre, unde sărăcia îşi pune amprenta tot mai tare“

Rareş Budileanu, regizorul spectacolului „Săraci“: „Pentru mine este şi un context actual al ţării noastre, unde sărăcia îşi pune amprenta tot mai tare“

Rareş Budileanu, regizorul spectacolului „Săraci“: „Pentru mine este şi un context actual al ţării noastre, unde sărăcia îşi pune amprenta tot mai tare“

Actorul şi regizorul Rareş Budileanu a deschis stagiunea nr. 58 a Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş cu prima premieră de la Sala Mică. Spectacolul „Săraci“ prezintă publicului o problematică actuală la nivel global şi aduce pe scenă o familie disfuncţională în care alcoolismul, violenţa domestică, lipsurile financiare şi izolarea socială erodează iremediabil speranţele unei vieţi echilibrate şi împlinite.

Traducerea în limba română a piesei „Scarcity“ / „Săraci“ a autoarei dramatice nord-americane Lucy Thurber este rezultatul muncii colective a unei echipe alcătuite din studenţi ai Masteratului de Scriere Dramatică de la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş. Selma Dragoş, Andi Gherghe, Carmen Ghiurco şi Gabriel Sandu au contribuit la crearea versiunii în limba română, coordonată şi revizuită de lect. univ. dr. Anda Cadariu. Piesa a beneficiat de un spectacol-lectură în regia lui Rareş Budileanu în cadrul Taberei Internaţionale de Scriere Dramatică de la Târgu-Mureş (parte a proiectului european Fabulamundi), în 2018.


Andrei Vornicu:
În ce fel crezi că va rezona publicul de la noi cu acest text american? Care este punctul de legătură?

Rareş Budileanu: Sunt convins că în această poveste se va regăsi orice familie, pentru că este o problemă de viaţă întâlnită absolut oriunde în lume. Nu contează locul unde are loc acţiunea, problematica textului este importantă şi este general valabilă.

A.V.: Ai putea povesti pe scurt care e problematica pe care o abordează textul?

R.B.: Este vorba de o familie sub medie ca nivel de trai, formată din tată, mamă şi doi copii – un tânăr de 16 ani şi o fetiţă de 11 ani. Copiii sunt speciali pentru că sunt supradotaţi. Dorinţa lor este de a merge mai departe, de a-şi depăşi condiţia. Băiatul reuşeşte în cele din urmă să facă acest lucru, în special cu ajutorul mamei, care este cea care îl sprijină şi înţelege această problemă a lui, dar şi cu ajutorul unei profesoare care se implică în a-l face să iasă din lumea asta, pentru că el chiar merită acest lucru. Fiica, din păcate, rămâne în urmă. Lucy Thurber are cinci texte scrise pe această temă şi cumva povestea se continuă peste 20 de ani, dar în varianta noastră, fata rămâne încă în această lume definită prin scarcity. Am ajuns la titul „Săraci“ pentru că e cam greu să traducem acest cuvânt din engleză. Ar însemna lipsa a ceva sau, dacă împărţim acest cuvânt în două, în varianta scar city, ar însemna Oraşul cu Cicatrici sau Oraşul Cicatrizat. Şi în acest caz e dificil de tradus. Din acest motiv consider că „Săraci“ e o traducere bună a titlului piesei.

A.V.: Anul trecut, în cadrul Taberei Internaţionale de Scriere Dramatică, piesa a beneficiat de un spectacol-lectură tot în regia ta. Ce te-a atras la acest text ca să îl pui acum în scenă?

R.B.: Mi-a plăcut foarte mult textul încă de prima dată când l-am citit şi m-a interesat foarte mult acestă poveste de viaţă. Oricine va veni se va regăsi ori în părinţi, ori în relaţia părinţilor cu copiii, ori poate că au nişte amintiri despre propria copilărie care îşi vor găsi ecouri în spectacol. La acea prezentare, care a ieşit puţin mai mult decât un spectacol-lectură, a participat şi autoarea piesei şi a fost foarte încântată de ce a văzut. În urma acestei experineţe am luat decizia de a pune piesa în scenă ca un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, nu doar unul lectură.

A.V.: Din punct de vedere regizoral, pe ce ai pus accentul în această montare? Pe ce ai mizat în primul rând?

R.B.: Am mizat pe lipsuri. Fiecare personaj are o neîmplinire, îi lipseşte ceva şi are nevoie de cineva, de o altă persoană care să îi suplinească lipsurile, nevoia de ceva: afecţiune, bani, atenţie şi multe altele. Pentru mine este şi un context actual al ţării noastre, unde sărăcia îşi pune amprenta tot mai tare, inclusiv în teatru. Abordăm spectacolul cu un decor foarte simplu, auster, actorii nu folosesc recuzite absolut deloc şi regizorul lipseşte, dar totuşi este prezent. Pretutindeni sunt numai lipsuri, sărăcia e omniprezentă.

A.V.: În cadrul acestui spectacol avem şi un debut pe scena Teatrului Naţional Târgu-Mureş, în calitate de angajat – studentul Daniel Vişan (Masterat Arta actorului, anul I, la UAT Târgu Mureş). De asemenea, colaborezi şi cu două tinere actriţe, tot studente la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, care deja încep să îşi facă un nume pe plan local: Larisa Dobrin (studii de licenţă, anul II), şi Alexandra Moldovan (Masterat arta actorului, anul II). Cum s-au născut aceste colaborări?

R.B.: În ceea ce priveşte distribuţia actuală, este aceeaşi de la spectacolul lectură. Eu am mare încredere în toţi trei şi cred că fac o treabă minunată în acest spectacol. Fetele, la fel ca şi Daniel, sunt încă studente la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş şi chiar cred că au ce să caute în spectacolul ăsta şi merită să fie văzute pe scenă.

Din distribuția spectacolului „Săraci“ fac parte actorii Anca Loghin (Martha), Mihai Crăciun (Herb), Daniel Vișan (Billy), Larisa Dobrin (Rachel), Ștefan Mura (Louie), Alexandra Moldovan (Gloria), Laura Mihalache (Ellen) şi Rareş Budileanu. Regia artistică este semnată de Rareș Budileanu, iar regia tehnică îi aparţine lui Stelian Chiţacu. Scenografia este realizată de Anna Kupás, light-design-ul este conceput de Alin Popa, iar sufleur este Iolanda Belbe.

Premiera spectacolului a avut loc pe 16 octombrie, la Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu-Mureş.

Următoarele reprezentaţii vor avea loc duminică, 3 noiembrie, ora 19.30 şi duminică, 17 noiembrie, ora 19.30.

Program

Octombrie - 2019
D L M M J V S
  01 02
03
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13 14
15
16
17
18
19
20
21
22
23 24 25
26
27
28
29
30
31
 
marţi, 08. octombrie 2019
miercuri, 09. octombrie 2019
vineri, 11. octombrie 2019
sâmbătă, 12. octombrie 2019
marţi, 15. octombrie 2019
miercuri, 16. octombrie 2019
vineri, 18. octombrie 2019
duminică, 20. octombrie 2019
marţi, 22. octombrie 2019
duminică, 27. octombrie 2019
luni, 28. octombrie 2019
joi, 31. octombrie 2019

 

Teatrul Național Târgu-Mureș
este o instituție subordonată
Ministerului Culturii și Identităţii Naţionale

A Marosvásárhelyi Nemzeti Színház
fenntartója a
Kultúra és Nemzeti Identitás Minisztériuma