„Detectorul de minciuni“ demonstrează că adevărul doare, dar și gâdilă

22.10.2019
„Detectorul de minciuni“ demonstrează că adevărul doare, dar și gâdilă

Boris și Nadejdea, un cuplu al zilelor noastre, pendulează cu grație între dragoste și ură. După douăzeci de ani de căsnicie, acumulările, frustrările şi minciunile ies la iveală în urma unei ședințe de hipnoză, declanşând panică, revoltă, disperare, iar publicului, hohote de râs însoțite, nu o dată, de lacrimi. O comedie cu treceri de la amuzament la emoţie, de la zâmbet la introspecţie – puternică, vie, inedită.

„Detectorul de minciuni“ de Vasili Sigarev este o producție a Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Național Târgu-Mureș în parteneriat cu Asociația Pentru Teatru Liviu Rebreanu. Traducerea piesei a fost realizată de Ion Vântu, regia îi aparține Laurei Moldovan, iar scenografia a fost concepută de Măriuca Ignat.

Din distribuție fac parte actorii Ion Vântu, Bianca Fărcaș, Tiberius Vasiniuc și Luchian Pantea, iar muzica originală și versurile sunt semnate de Sebastian Tătar și Luchian Pantea.

Următoarea reprezentație va avea loc duminică, 27 octombrie, ora 19.30, la Sala Mică.

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani!

Program

Decembrie - 2019
D L M M J V S
01 02 03
04
05
06
07
08
09
10
11
12 13
14
15
16
17
18 19
20
21
22 23 24 25 26
27
28
29
30
31
 
luni, 09. decembrie 2019
sâmbătă, 14. decembrie 2019
luni, 16. decembrie 2019
vineri, 20. decembrie 2019
vineri, 27. decembrie 2019
marţi, 31. decembrie 2019

 

Teatrul Național Târgu-Mureș
este o instituție subordonată
Ministerului Culturii și Identităţii Naţionale

A Marosvásárhelyi Nemzeti Színház
fenntartója a
Kultúra és Nemzeti Identitás Minisztériuma