Sergiu Marocico

Actor

Data şi locul naşterii: 8 iulie 1987

În prezent este actor la Compania Liviu Rebreanu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş 

Studii

Februarie – Iunie 2012: ACADEMIA DE ADVOCACY Timişoara, România, în cadrul Proiectului european ”PARTENER ACTIV ŞI IMPLICAT”, 

Curs de specializare autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări – Ministerul Educaţiei şi Cercetării

2009 – 2011: UNIVERSITATEA DE ARTE TÎRGU-MUREȘ, Facultatea de Arte în Limba Română

Departamentul de Teatru şi Arte Vizuale - Master Artele Spectacolului – Arta Actorului

2006 – 2009:UNIVERSITATEA DE ARTE TÎRGU-MUREȘ, Facultatea de Arte în Limba Română

Departamentul de Teatru şi Arte VizualeLicențiat în Artele Spectacolului  - Arta Actorului (Actor)

03 octombrie 2009 – 03 decembrie 2009: INSTITUTUL DE TRAINING, STUDII ŞI CERCETĂRI – ITSC - Formator de Fomatori

 

În prezent îl puteţi vedea în:

O scrisoare pierdută sau prea multă vorbărie- adaptare Alina Nelega – regia Gavril Cadariu

Domnul Urmuz scrie pagini bizare- regie și concept Gavriil Pinte

Trei surori -de A. P. Cehov, regia: Harsányi Zsolt

Roluri

La Teatrul Naţional Târgu Mureş:

 

Gavin Prins în plasă II – Ray Conney - regia Cristian Ioan

Don Şi Fluturi Sunt Liberi – Leonard Gershe- regia Liviu Pancu

Raskolnikov Crimă şi Pedeapsă – Feodor Dostoievski - regia Marius Oltean

Ionel Domnişoara Nastasia – D. Zamfirescu - regia Sorin Misirianţu 

Zar RudolfIunie – Egressy Zoltán – regia Victor I. Frunză

Hârciogul“ - Rudi -  Viaţa lui Helge - de Sibylle Berg -  regia Victor Ioan Frunză

Mimithos, miner, Calugarul 1- Zorba Grecul- de Nikos Kazantzakis  -regia Sorin Misirianțu

Joe Crowell JrOrasul Nostru - de Thornton Wilder – regia Elena Morar

Ocnaș - Colonia Penitenciară - de Franz Kafka – regia Ulf Dükelmann

Hans Push up 1-3 - Roland Schimmelpfening – regia Harsányi Zsolt 

Claudiu - Amurgul burghez -de Romulus Guga, regia Anca Bradu

Peter Efectul Genovesse – Alina Nelega – regia Gabriel Cadariu

Manipulator (cor)” – Don Quijote – adaptare de Ada Milea – regia Mihai Manutiu

Actor/ Dansator- Vivaldi și anotimpurile – muzica ANTONIO VIVALDI-  Concept, regie și coregrafie- Gigi CĂCIULEANU

Rode, Trei surori -de A. P. Cehov, regia: Harsányi Zsolt

Principiul lui Arhimede (spectacol lectură) de Josep Maria Miró, regia Gáspárik Attila, premiera: 7 mai 2016.

COR- O scrisoare pierdută sau prea multă vorbărie- adaptare Alina Nelega – regia Gavril Cadariu

Cel care pune întrebăriDomnul Urmuz scrie pagini bizare- regie și concept Gavriil Pinte

Lup 2, Sătean- Cartea Junglei- regie Oana Leahu

 

Teatrul Studio al Universității de Arte Teatrale

 

Mijlociul - În Largul Mării - Slawomir Mrozek - regia Pop Irimie

Rodie Cocoşei şi Păsărici - W. Russel - regia Cristian Ioan

Don Pedro - Fantomele Madridului –  C. Barca - regia N. Cristache

Bubnov - Azilul de Noapte - M. Gorki- regia B. Huşanu

Clint - The Glory of Living – Rebecca Gilman -  regia M. Oltean

Georges DuduleanuGaițele- Alexandru Kiriţescu- regia Dana Lemnaru

Don PedroFantomele Madridului- Calderon de la Barca - regia Nicolae Cristache

 

Teatrul Ariel- Underground- Tg.-Mureș

El - Oxigen -  Ivan Vîrîpaev - regia Olga Macrinici

 

Fundația Culturală Scena; Teatrul Scena:

Romeo - Romeo and Juliet - W. Shakespeare - regia Pop Irimie 

Turnavitu - Ismail şi Turnavitu - Urmuz - regia Pop Irimie

Teban - Oedip Rege - Sofocle-  regia Liviu Pancu

Sir LancelotMerlin-Vrăitorul lumii medievale - Tankred Dorst -  regia Liviu Pancu

 

Program

Ianuarie - 2019
D L M M J V S
  01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
22
23
24
25
26
27
28 29 30
31
 
marţi, 08. ianuarie 2019
sâmbătă, 12. ianuarie 2019
joi, 17. ianuarie 2019
sâmbătă, 19. ianuarie 2019
duminică, 20. ianuarie 2019
joi, 24. ianuarie 2019
sâmbătă, 26. ianuarie 2019
duminică, 27. ianuarie 2019

Norbert Rakowski la Teatrul Național Târgu-Mureș

Detalii

Piotr Ratajczak la Teatrul Național Târgu-Mureș

Detalii

O SCRISOARE PIERDUTĂ. PREA MULTĂ VORBĂRIE

Detalii

:P PATRU PIESUȚE POLITICE DESPRE DUȘMANI

Detalii

O viață sigură de Elena Vlădăreanu

Detalii

SUPERNOVE de Alexandra Pâzgu (teaser 2)

Detalii

TREI SURORI

Detalii

SOȚ DE VÂNZARE

Detalii

Tatăl meu, preotul

Detalii

STEAUA FARA NUME de Mihail Sebastian

Detalii

VIVALDI SI ANOTIMPURILE

Detalii 

ÎN TRAFIC

Detalii 

Teatrul Național Târgu-Mureș
este o instituție subordonată
Ministerului Culturii și Identităţii Naţionale

A Marosvásárhelyi Nemzeti Színház
fenntartója a
Kultúra és Nemzeti Identitás Minisztériuma